White is everywhere... particularly in Your ground of hatred and frustration, the thorns that dig up the pain and perfection...

Parca simt cumt viata se loveste de mine, nu-mi gasesc scopul in aceasta lume unde toti cauta cu ochii perfectiunea... Ma simt goala, simt ca sunt doar eu si un background negru care sa-mi aline durerea. Nu aud nimic... ci sunt doar eu si linistea. O liniste apasatoare ce devine o parte din mine, din trupul meu, ce se alieaza cu moleculele si particulele de sange of what my body lying somewhere. Si aici apar intrebarile care ma framanta... intrebari macinatoare... care te devoreaza pe dinauntru pana la un mare nimic care nu va mai exista. Se spune ca albul aduce nebunie. Dar toti suntem nebuni. Nebuni pentru ca credem, visam. Albul ne face bine. Ne face sa innebunim fara un scop. Ne face sa numai gandim logic. Sa nu constientizam. Ce frumos... too beautiful, beauty embodied. Pure white... not worth anything so splendid stained with blood and sinful thoughts. Albul e un lucru bun. E perfectiuea. Fara defecte. Even a quiet or a stitch in white that brings madness gradually, gradually, like a tear and bring a bitter taste.
White is good... it makes you crazy. You lose... lost in loneliness. In his spotless white still of happiness... 



 White is everywhere... particularly in Your ground of hatred and frustration, the thorns that dig up the pain and perfection...= Albul e pretutindeni... mai ales in sufletele macinate de ura si frustare, de ghimpi ce sapa pana la durere si perfectiune...