Moartea

Nu-mi e frica de moarte. Moartea n-o sa ma desparta de cuvantul "viata", a trai. Chiar daca o sa-mi vina vremea sa mor sper ca voi muri asa cum mi se cuvine... fara lacrimi, fara ganduri de regret, fara mila de la cei din jur, ci doar toti sa treaca peste moment. Sa se gandeasca la mine ca la o amintire buna, vie, miscatoare, ce pentru ea fericirea altora era pe primul loc apoi fericirea ei, ce umbla din persoana in persoana si impartea un raset, suras, chicotit, o particica din ciobul increderii si fericii. Sa nu se gandeasca nimeni si nici sa-si doreasca sa ma reincarnez. Sa treaca; sa-si continue viata fara sa uite de mine, dar nici sa le para rau de decedarea mea, de parasirea trupului pe alte meleaguri indepratate si poate neexistente. Sa continue sa zambeasca si sa nu uite ca inca o persoana s-a stins de pe fata pamantului. O ultima dorinta...
Nimeni sa nu vina sa-mi aprinda o lumanare si sa se roage pentru mine. Nimeni sa nu se gandeasca la mine ca la o persoana ce a murit de batrane/fara sa-si atinga telul. Toti sa sufere impreuna si sa se faca unu' pe altu' sa rada, zambeasca, si sa-si continue drumul vietii cu multe alte carari cu pietre si oportunitati la fiecare pas.
O ultima dorinta...