Inger razvratit:

Oricat mi-as dori timpul e crud si trece, trece, fara sa-i pese ca distrug lumi ireale create de imaginatia copiilor de pretutindeni. Nu. Nu-i pasa. Dar de ce noua ne pasa daca trece sau nu? De ce?
Parca ieri eram intre agonie si cu un pas intr-o prapastie a dureri si am zis "Timpul o sa treaca greu neavandut-o pe mama langa mine!" Ce MINCIUNA. Au trecut trei ani! Trei ani! Trei ani in care tata venea acasa beat, ne (pe mine, fratimiu si de cand s-a mutat sormea la noi si pe ea - ca inainte, cand era toata familia), in care am vazut cum e lumea, in care am vrut sa calatoresc si sa fac poze, sa pictez protretele prietenilor si sa le car cu mine in pamant, in care am ignorat prietenii, lenevit, respins prietenii, ras, incercand sa merg mai departe, si tot cu moartea ei am intalinit-o pe A.M.P! Care, desigur si logic, mi-a schimbat viata. Si acum imi aduc aminte cand am fugit de acasa plangand, nemaisuportand sa ma faca tata de la curva la un cacat, un nimic... stiu ca ma privea ingrijorata vazandu-mi ochii inlacrimati si cum incercam sa nu-mi las muci sa "cada", neavand o patista sau ceva cu care sa-mi sterg nasul. Cu ea am descoperit alte genuri de muzica, ma facea sa rad, ma strangea in brate si-mi spunea ca totul va fi bine, avea grija sa invat si sa-mi fac temele, avea grija sa ma ia oriunde se ducea stiind ca eu nu prea avem prieteni la scoala si eram cam retrasa. Iar acum... are grija sa ma tina de mana cand trecem strada pentru ca stie ca eu sunt nazdravana si fug in fata lor, are grija sa ma bata la cap sa-mi fac temele, sa-mi explice unde nu inteleg, sa-mi invat, sa ma ajute la teste prind vesnicul copiat, sa-mi ia apararea, sa fac sport, sa ma ajute cu programele pe calculator eu fiind nu asa de experimentata ca ea... cu ea am descoperit alte sentimente: iubirea, gelozia, puterea de a merge mai departe... Ea era acolo ca sa-mi zica sa continui, sa nu ma opresc, sa continui chiar daca totul se sfarseste... Ea era acolo ca sa ma incurajeze, sa-mi zambeasca si sa-mi spuna ca e bine ceea ce fac. Ea m-a lasat sa iau decizi si a fost mereu acolo. Oriunde eram eu dadeam si de ea. Cand ne certam daca nu intram pe messenger ma  suna, daca nu-i raspundeam, venea la mine acasa si  nu m-ai pleca pana nu imi cerea scuze. Cu ea am descoperit multe... Am trait fantezii, am trait in lumile noastre, incercam sa imitam pe cineva si multe altele... mi-ar lua ani sa povestesc tot ceea facut pentru mine, tot ceea ce am facut pentru ea... Ani... ani...

Sa traiesc vesnic e doar o dorinta ce asa va ramane intotdeauna...


Tata a inceput sa faca glume si s-a pus in fata sobei, cu spatele la mine. Incepuse a-mi vorbi despre viata... despre  mama... Eu zambeam cu acele gropite adanci pe tenul meu gras si simteam cum lacrimile izvoresc. Zambeam incontinuare tata uitandu-se la mine fara sa-si dea seama. Au inceput a-mi curce lacrimi grele eu tinand ochii deschisi, privandul gingas, nevinovat. Tata a spus sa numai plang, ca imi fac prea mult rau, ca nu e bine, ca ma "devorez"... A inceput a-mi zice despre afectiunea de care dau dovadata si ca nu vrea sa ma manifest asa cum sunt, dragastoasa, cu el pentru ca o sa ajung sa-l iau si pe strada in brate si altele - sunt prea concentrata sa mananc alune ca sa explic mai bine si mai... dramatic, imi place sa dramatizez fara limita, ca lungesc momentul. Tata s-a apropiat de mine spunandu-mi ca daca ma pupa n-o sa mai plang. Am ingaduit din cap si l-am asteptat cu bratele dechise. I-am sarutat obrazul si mi-am lasat lacrimile sa curga pe bluza lui groasa. Ma strangea in brate, iar eu eram incolocita de el. Imi lipsesc asemenea imbratisari... de cand nu mai e mama a trebuit sa-mi manifest afectiunea pe prieteni, dar nici lor nu le place, asa ca de multe ori tin in mine cum tin si alte sentimente, ura, vinovatia, durerea... si mai ales dezamgirea cumplita ce ma brazdeste pe chipul imperfect, ce mi se poate citi in ochii mari si caprui ce te privesc mai mereu cu semnul intrebari, cu o urma de curiozitate aparte, vrand sa afle de ce exista, de ce propiatarul ochiilor a prins viata in pantecele mamei cu inca trei copii ce-mi acum sunt frati si surori - mereu mi-au fost. Tata mi-a aruncat prosopul si mi-a zis ca sunt prea sentimentala, ca n-o sa ajung nicaieri fiind asa. Am stiut din totdeauna (sau cel putin de la varsta de noua ani) ca sunt asa... chiar daca n-o arat si pretind ca sunt nepasatoare, insensibila si altele, nu sunt. Tin cond de orice miscare a unui fluture, pun totul la suflet, pana si vorbele unui prost fara educatie, imi pasa de toti, mai ales de fericirea si viselor lor... Si in tot acest timp am ascultat melodia Jung Yeop - Thorn Flower care e melodia din Kdrama (drame Coreene) Bad Guy, avand ca personaj, unul dintre, pe talentatul si faimosul acotor ce a cucerit mii de suflete cu un zambet, Kim Nam Gil. The End.