Ma doare putin inima... Ma simt ca un nimic ce viseaza inca si acum la orice, dar nu la ceva realizibil. Ma gandesc... oare peste douazeci si ceva de ani o sa mai fiu asa? Parca totul se intampla ca sa se intample. Uneori chiar nu pot sa-mi inteleg existenta pe acest pamant. Nu-l inteleg. Dar voi il intelegeti? Acum... nu-mi pot gasi cuvintele. Ele zboara si aptitudinea mea de a zbura e zero. As vrea sa va zic cum si ce, dar nimic nu-mi strapunge inima indeajuns pentru a va explica opinia mea.
Viata printre cioburile din ramurile albastrui-verzui.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)







0 ganditori:
Trimiteți un comentariu