Un scriitor melancolic.. Un produs Blogger.
RSS

O eternitate poate trece cat ai clipi. Azi spui ca timpul e nelimitat, iar maine toata eternitatea pe care ti-o doreai cand erai un copilandru se sfarsea asmenea unui fulg cristalin intr-o zi torida de vara, dar ele apar si iar apar.

Viata printre cioburile din ramurile albastrui-verzui.

Viata

Viata mi se scurge printre degete. Incerc sa opresc si ultimul fir de viata si sa mi-l cos in palma cu ata rosie-sangerie. Dar oare pot? Desigur ca pot. Daca-ti doresti ceva cu adevarat se poate. Dar oare chiar vreau cu adevarat asta? Daca nu gasesc ata pe care o vreau? Daca acul e prea mare si imi poate provoca cicatrice cusute cu amintiri dureroase? Daca acul e prea scurt si nu ajunge in maduva oaselor? Daca imi tremura mana si nu ajung sa-mi bandajez palma la timp? Daca sunt prea increzatoare si cos ata in forma de "v" in loc de "o"? Daca mor inainte sa o cos si uit ca aveam firul vietii in mana dar-mi era frica sa-l cos? Daca cunva o masina da peste mine si scap firul vietii in canal? Daca el cade in canal si este purtat si o sa-l gasesc dea bea peste cinzeci si ceva de ani? Oare chiar imi doresc asta? Oare chiar veau sa-mi cicatrizez palma cu visurile cele mai nevinovate? Oare? Si daca se scurge prea repede si nu apuc sa aduc borcanu' ca sa "incui" viata in el? Daca? Oare chiar asta vreau? Si daca imi dau seama ca nu exist, ci sunt doar personajul creat de mintea altui copil si nu pot sa strecor viata in sufletul pe care nu-l am? Oare? Si daca... totul se sfarseste - cataclismul - inainte sa pun capacul borcanului ca firul sa nu iasa, o sa mai am sansa asta alta data? Oare?

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

0 ganditori:

Trimiteți un comentariu